Aproape fiecare zi aduce o schimbare, un cuvant nou, un ceva "invatzat si aplicat".
Dimineata mai nou ne trezim la 7.
Daca pana acum bajbaia dupa biberon, acum se ridica in fund (da, si la 3-4 noaptea) si cere cu autoritate "Veau late!".
La 7 juma'te azi dimineata ii explic :"se duce mami sa iti aduca lapte si apoi mai facem putin nani". Au urmat protestele. S-a jucat ea numarand degete pana la 8 dupa care a tipat la mine. Isi aruncase suzeta pe jos si mi-o arata cu degetul. "dai! dai!"(da si mie aia). La 8 si 10 ne-am inceput ziua.

Are obiceiul de a veni cu pantofii ei in mana:Paaa!Paaaa! cu vocea ei subtire si pitigaiata.
Vocea! Doamne are o voce... Cand turuie pe limba ei non-stop cu glasul subtire si ascutit, uneori am senzatia unor ace care imi izbesc timpanul. Si fiindca nu se opreste cu una cu doua, imi frec ochii, obrajii, rezist pana nu mai pot si ii spun "Shhht! Mai incet, fata, ca nu mai pot!".

Uneori "ma cearta". Daca eu o cert pe ea, de ce nu m-ar certa si ea pe mine?! NUuu?!? Corect, copilul are dreptate, asadar o las sa certe la mine pana isi varsa naduful. Ea stie de ce, sau ca nu o las la computer, ca nu o las sa faca "prostii", ca nu inteleg ce vre ea (sa ca ma fac ca nu inteleg), etc..
E greu sa fii copil.

Acum 2 zile am certat-o pt ca nu voia samanance din lingura tinuta de mine, ci voia sa manance doar ea. Degeaba i-am spus ca e inca mica, ca va putea sa se hraneasca singura in curand, dar ca eu o ajut pana la momentul ala.. Copil nimic. Mi-a intors spatele, si-a scos sosetele ca forma de protest si m-a ignorat cat a vrut ea. Ceva mai tarziu in acea zi a plans mult si cu "foc", probabil isi amintise de "trebuie sa mananci totusi". Am luat-o in pat langa mine, sa o consolez si sa stam de vorba.
A doua zi a mancat (tot la celebra si mult discutata noastra masa de pranz) cu suspine.. Ce sa ii faci? O fi frumos sa te hranesti cu lumina, dar cand te chama Ana si nu Jasmuheen trebuie sa iti hranesti corpul cu mancare. Si cand nu poti sa "basculezi" singur mai stai si la mana altora.. Asta e..

Astazi are chef de joaca, chiar si obosita fiind. Imi place zambetul de dinainte de somn al Anei. E un zambet intelept, atoatestiutor si un pic trist, fiindca nu mai poate de oboseala sa ridice complet colturile gurii. E un zambet insotit de privirea "aia", care imi transmite "te inteleg, e ok asa, nu iti face griji".
Si in momentele ei de dinainte de somn, imi vine sa o iau in brate si sa dormim amandoua, ca amintirea momentelor de cand era in burtica. Apoi imi depasesc sentimentele, spunandu-i: "Fata, io te iubesc mult pe tine si nu vreau sa devenim legate cu lantzul una de alata. Asa ca dormi tu singura, sa te faci mare independenta si libera. Somn usor!"

De inceput

Avand in verede ca mereu imi vine sa povestesc "minunile dezvoltarii" Anei, prefer sa o fac intr-un blog dedicat ei si celor care intreaba "ce mai face Ana?"