ananas

Ana canta prin casa
- veau cacao... cacaooo...

Ma bag in vorba:
- uite aici!
- ananas!
- vrei ananas?
- da!
- o sa caute mami sa vedem daca gasim (noroc ca mai era un fruct intreg in frigider)

Ana canta
Ananas.. mami-nas.. tati-nas.. in parc.. nu utza.. ana.. ana-nas.. nas.. ananas... ana-mare..

e mic si el...

- Ana ai facut caca?
- Da. Mic. Pup?!
......


Asta i se trage de la:
- Hai, mai mami, nu mai trage, e si el un bebe-pom
- Da?
- Da, mami, e si el mic.
- Pup?
- Bine...
Ana pupa mai ales "bebe-pom" ca "e si el mic..."
Uneori vad furnicile pe pom, dar las copilul in pace...

canini

Ii rasar 2 canini. Maine iese primul dintre ei. De 2 saptamani sta calre pe mine. De o saptamana e de un rasfatz exagerat. Hai canini, out! Imi vreau copilul inapoi!
Noaptea trecuta a fost somnambula: s-a dat jos din "patutz" ca sa vina in "pat". Si dimineata la fel, dar macar era treaza...

alte cuvinte

Pe langa pronuntarea mai corecta a cuvintelor, mai spune si lucruri noi, pe care e firesc sa le stie:
- Fotouu (fotoliu), pe jos, pas (la trepte/ borduri)
- Tau! (al meu... Spune "tau" fiindca "Da, mami este al tau")
- Neatza ( buna dimineata, o dimineata, cand ne trezim)
- Paine, cacau, mancae, peshte, borsh, acru, tocaitza, mocov, catof, ceapa, utura (ustura- despre ceapa si usturoi), cafea, mintze (seminte crude pe care i le dau ca profilaxie de viermisori)
- Une (pune, spune, sune)
- Nu asa!
- Urte (iaurt)
- Cat (s-a stricat)
- Brate
- Pis (pix)
- Ochii! (ochelari)
- incantz (incaltzi)
- cototzi (chiloti); patanoni (pantaloni) Tcou (tricou)
- Ia! (take this)
- Apup! (sa pup, sa pupe mama) A pup mic! (pupe mama ca e si ea/ el mic/a)

dialoguri..

- Ana tu ai papat astazi ciorba?
- Nu.
- Ok, mai tarziu o sa iti incalzeasca mami putina ciorba cu bors...
- Ou!
- Vrei oua?
- Da!

- Ana Mare? Una?... Una?
- Ana Mare e cu mami a ei si cu tati al ei, puiule, maine va vedeti..
- Una? Ana Mare?
- (ce tot zice?! Ma uit mai bine, avea in mana o foaie cu un desen.. Damn!) Da, mami! E desenul cu LUNA, cu care s-a jucat si Ana Mare...

- Hai, mai Ana...
- Mami?!
- Ana, lasa-l si pe tati sa doarma!
- Mami!
- Pai mami a dormit, acum e randul lui tati!
- Neatza! (hai trezeste-te!)

- Bozeeee! Veau Boze! Mami-tati bozeee!
- Ce poze vrei, Ana?
- Boze! Utza-utza-boze!
- Sa iti fac poze cand te dai in leagan?!? (wtf?!)
- Daaa!!

- Ana, strange jucariile si pune-le la locul lor!
- Mami...
- Da?
- Mami! (Ba sa le strangi tu!)
- Pai cine se joaca cu ele? Ana sau mama?
- Mama!
- Nu zau?! Ana se joaca, Ana le strange...
- Gata!
- Si restul?
- Mmmm... (si o privire pe sub gene, in genul "hai mai, gimme a break!)

Dupa 38 timp de 3-4 zile pe Ana o doare capul. Ne-am programat sa verificam, sa nu fi facut vreo meningita de la atata febra.
- Ana, astazi trebuie sa mergem la doctor.
- A doctor?
- Da, ai pronuntat perfect! Bravo! Sa ii spui doamnei doctor unde te doare pe tine, ca sa stim ce sa iti facem, ok?
- Doctor.. Capu.. Au!

- Umiii ? Umiii? Nu!
- Sa nu umblii!
- Mami? Tati?
- Da, doar mami si tati pot.
- :) (vezi ca stiu?!)

refularea

Nu mai pot cu "maaa- miiiii !" Fi-mea e in faza de agatat de fusta. Si o face la propriu. Se agata de mine, sta pe mine, lipita, atarnata, oricum!
Ajutoor!
Ma duc la baie- vine si ea.
Imi beau cafeaua. Nu se mai joaca, imi ia mana si o imbratiseaza. Sau sta la mine in brate smotocindu-mi fatza. Sau imi imbratiseaza capul sufocandu-ma.
Sau se ascunde sub rochia mea (intr-o zi chiar a trebuit sa ma schimb in pantaloni!)
Zau, nu mai pot. Deja sunt 2 saptamani. Am umplut la rezervorul ala de iubire incat speram ca "gata"...
Nu e bine..

- Ana Mache !(intotdeauna numele de familie cand face o prostie. Cand "anamache!" se ascunde).
   N-ai si tu jucarii cu care sa te joci?! Ce tot stai calare pe mine?! Treci la jucarii!
- Bebe!
- Sa i le dau lui bebe?! (bebe e fictiv- are nevoie de lucrusoare mici si suzeta, biberoane..)
- Daa!
- Oki (am luat o sacosa si i-am strans toate jucariile mai putin 2, cu care doarme)
In timp ce strangeam protesta la jucariile care ii plac c m mult..
- Nu! Ai zis ca tu stai pe mine si nu ai nevoie de jucarii, asta e! I le dau lui bebe..
Nu mi le-a cerut inca...
Tot mai bine ca satelitul meu...
:(((

Nu vreau sa o bruschez, sa simta ca n-o mai iubesc sau ceva, dar nici eu nu mai rezist nervos sa am o siameza!
Trebuie sa o indepartez cu blandete.. Of!
Cum facem din fata asta cu atasamente o fiinta independenta?!
Azi radeam de ea inainte de somn: de-asta ai venit la mine? Vrei sa ne facem zile fripte una alteia? Nici o problema, lasa, uite, te invata mami cu concerte si d-astea si cand te faci adolescenta te duci tu singura... Dar sa anunti ora de venire, ca altfel vine tati dupa tine cu bata de base-ball, sa inlature "pretendentii", stii ca asa a zis...
Seara a adormit numai dupa ce a stat putin cu capul pe tati si picioarele pe mami, apoi, cu greu l-a lasat pe tati sa iasa din camera si si-a aruncat un brat dupa gatul meu...
Pui de om venit cu dependente si nevoie de afectiune!
Na belea, iarasi..
Cand avea 4 luni a facut la fel, pe la 8-9 la fel, pe la un an juma'te iarasi si vad ca.. da, si acum...

My perfect daughter

Fiica mea este o fiinta minunata si ar fi cu adevarat perfecta daca nu ar fi fixatia asta a ei pt ordine, curatenie si "bube"... Noroc cu mine s-o "domolesc".
Totusi comportamentul ei este senzational pt cei 2 ani pe care urmeaza sa ii implineasca. Uneori ma uluieste! Trebuie sa INTREB, fiindca nu imi vine a crede.
Exemplu:

Ana mica si Ana mare beau iaurt cu paiul din recipiente mici din plastic. Si mananca un baton cu unt, taiat in "imbucaturi". Capacele de la iaurturi le-am lasat in bucatarie pe masa conform principiului "lasa, nu va mai jucati voi cu capacele, ci stati cuminti la masa..".
Se termina de mancat.
Anei ii place f tare sa stranga masa. Exista si o explicatie genetica. Marian nu se simte "satul" pana cand nu ia o ultima imbucatura, dupa ce masa s-a terminat. Ana se simte implinita cand "linge blidul", adica racaie vasul macar cat sa ia in lingurita "o dunga" de mancare. Cand vine vorba de iaurturi am invatat-o sa puna recipientul la gunoi iar paiul in chiuveta.
Revenind la scena din sufragerie. Ana a inceput sa stranga masa. Am rugat-o sa lase iaurturile pe masa.
Ma duc in bucatarie, cu gandul sa pun capacele iaurturilor si sa le bag in frigider, sa spal farfuria si sa ma apuc de ambalat fetele.
Soc: borcanelele cu iaurt, aliniate perfect, aveau capacele infiletate!
- Ana-mare, ai pus tu capacele la iaurt?!
- Nu!
- ... (!)
N-am comentat nimic. Am fost f surprinsa...

mail cu news

Am trimis un mail pe grupul de "educatie-spirituala-copil"- cred ca e al Waldorf-ului, ca ei sunt cu Rudolf Steiner. Oricum, daca nici ei nu au competenta pe asa ceva... Iata mailul:

Title: Copil care devine anxios: ce-i de facut?

Salutare,


Stim ca la un moment dat, inspre 2-3 ani (depinde.. fi-mea mai are o luna pana la 2 ani) apare sentimentul constientei de sine. I se "face rusine" copilului spunem. Incepe sa fie mai atent cu cine dialogheaza, incepe sa studieze mai mult partenerii de conversatie...
Pana si felul in care se raporteaza la desene/ imagini/ jucarii.. etc se schimba. Acum jucariile devin parteneri de joaca, insotitori in patut sau la plimbare, li se arata/ povesteste, etc..
Dar ce te faci cand copilul devina anxios, comportandu-se complet diferit fata de relaxarea de pana acum?
Un simplu "ars!" al mamei face copilul sa vina speriat: "mami! buba?! :((", orice precizare a unei suferinte face copilul sa intre in panica, dandu-se "de ceasul mortii" ca bunica/ tataie/ tati/ mami ar putea avea o bubitza minuscula care "trece"...
Am fost racita. M-a durut infiorator capul si am dormit mai mult. Copilul si-a facut timp din joaca ei sa imi aduca apa in sticluta ei si mancare de pe masa din bucatarie. S-a jucat in pat cu mine. Mai avea nitzel sa imi bage "batista beleusului" in nari ca sa "treaca" mai repede.
Nu mai stiu ce sa fac. Nimeni nu mai are buba, tuturor le-a tecut miraculos. Gata! Cum fac eu sa ii explic copilului de aici incolo? Se pare ca buba-trece sunt notiuni care o alarmeaza...

Si-apoi mai sunt fiintele "fara corp".... cu care iarasi nu mai pot.
Ana vede "nenea tataie" (pe care nu il cunoaste fiindca a murit chiar inaintea nasterii ei). Care "nenea tataie" o sperie si copilul se aciuiaza in bratele mele. "Nenea tataie apare uneori la noi in casa in are/ pereti/ usi si vrea sa vorbeasca si sa se joace cu ea. Cel putin asta spune. In prima seara am intrebat-o care nenea si unde e nenea asta si m-a dus in fatza unei usi si mi-l arata cu degetul. In seara urmatoare era in alta parte si tot asa.
Ba in casa bunicii vaduve recunoaste fara nici o ezitare cate un obiect ca fiind al lui "nenea tataie"....
Io nu mai pot, zau!
N-am nici o problema, e normal sa vada entitati, e ok. Dar NU e ok sa se sperie de ele!
Am invatzat-o ca ea decide daca vrea sa se joace sau nu sau sa vb sau nu cu "nenea care vine sa ii vorbeasca". Intr-o dupa-amiaza tot asa, a inceput sa se smiorcaie brusc, a sarit in bratele mele: "nenea-nenea". Am intrebat-o daca a venit, mi-a spus ca da, iar eu am departat-o putin de mine si i-am spus ceva in genul: "ok, acum poti sa ii spui lui nenea ca n-ai chef sa vorbesti cu el si ca n-are decat sa faca tulumbe pt ca tu nu vrei si gata!" S-a uitat cu neincredere la mine si m-a intrebat mirata: "Daaa?!?!" "Da!" (eram deja plina de nervi).
Dar poate imi explicati si voi cum ati rezolvat asemenea probleme.. Daca ati avut asa ceva...
Idei? Pareri? Sfaturi? Va rog, nu va sfiiti, in situatia data orice gand poate duce la o idee constructiva..

Dap, cam asa stau lucrurile in ultimele 2 saptamani...