rezolvatu' lu' conflictu'

Uneori ma enervez cu fi-mea.
Rau!
Pt ca si Ana e la fel de incapatanata ca si parintii ei. Amandoi parintii in acelasi timp!
De exemplu, Ana vrea sa manance singura. OK, si eu la fel. Cata vreme e vorba de paine cu unt, branzeturi feliate, rosii, castraveti, fructe, cornuri-pufuleti-sticksuri-biscuiti (cele 4 junk food acceptate), carne si tot ce mai poate fi servit pe o farfurie copilului ca se sa hraneasca singura e totul in regula.
Dar cu tot ce este mancare gatita avem o problema. Si aia nu tine de gatit in sine. Ana are propria lingurita/ lingura dupa caz, cu care se straduieste sa manance, in timp ce eu imi fac treaba cu o alta. De cateva saptamani pur si simplu intoarce capul, se smiorcaie, se fandoseste cand incerc sa ii dau eu. Asadar astept momentul in care copilul sa fie flamand, pt. ca atunci de nevoie accepta si "ajutor extern".
Logic si normal ca ma apuca toate spumele cand o vad ca ii este foame. Adica FOAME si ea nu vrea sa manance. Ba mai si da peste mana in care am mancare imprastiind-o pe jos. Pur si simplu uneori sunt satula de adunat mancare de pe jos, de pus masa de 2 ori intr-o ora (daca nu mananca ci se joaca aruncand, scuipand ce ii dau eu ca sa bage cu mana ce are ea, dand tare cu lingura in farfurie de care tin sa nu o verse sau "d-astea" ridic masa- "la revedere, mananci cand ti-o fi cu adevarat foame").

Si azi m-a scos dintr-ale mele. Fiind si un pic somnoroasa am pus-o in pat, ete asa, avand la bord doar cele cateva linguri strecurate cu greu.
Ma simteam.. explozia unui vulcan este cea mai potrivita imagine.
In mod clar trebuia sa refulez cumva, ca imi ardeau ochii de nervi (nu am o uitatura prea dragutza in asemenea momente).
Si i-am zis Anei: "de mancat nu vrei sa mananci, dar sa nu indraznesti sa nu faci nani!" Si cum statea ea in pozitie de somn imi arunca o privire la fel de spumata ca si a mea.
Si am inceput "Nu te uita asa la mine, ca nu ai de ce. blabla bla bla" Si i-am spus tot ce gandeam, exact ca unui adult. Si privirea ei s-a schimbat trecand la "inteleg perfect". I-am explicat ca va ajunge sa le faca singura pe toate dar ca eu o ajut atunci cand nu poate inca. Si ca io am "functia de mami" pt ca eu fac papa pana o sa ajunga ea sa isi faca singura dupa gustul ei; ii dau papa pana atunci cand o sa poata ea singura; o spal la fund si schimb chiloti pana o sa faca ea singura treaba asta si ca eu abia astept sa le faca ea pe toate ca sa facem impreuna alte lucruri. Am omis sa ii spun ca vor trece ceva ani, dar nu mi s-a parut esential.. Io ma vedeam cu o Ana tanara si exuberanta jucand badmington si plimbandu-ne la brat prin centru in drum catre cinema. I-am zis ca trebuie sa isi accepte cu bucurie varsta, ca nicicand nu va mai face cineva in locul ei totul si ca se afla intr-o faza de transformare, intrucat pe acest pamant nimic nu dureaza la infinit. Ca nu imi place sa ma cert cu ea din moment ce suntem aici sa invatam una de la cealalta si nu sa ne scoatem ochii. In definitiv noi ca viitori parinti am lansat un apel in intregul univers si ea a considerat ca suntem "a match". Si acum sa ne certam si sa nu accepte ajutorul meu atunci cand intr-adevar e nevoie?! Cum e asta?
Dupa cateva minute (mi s-a parut ca am vorbit o ora, dar trecusera doar cateva minute!) am concluzionat ca noi ne iubim mult. Privirile ni s-au schimbat si ne-am trimis asa, mult drag reciproc. Ea a adormit si eu am venit sa povestesc.
Hahahaha, ma intreb cum o sa imi tina ea "morale d-astea" cand o sa fie mai mare... Sunt curioasa! Adica n-am nici un dubiu ca vor urma.